contact 5start

Fă parte din super
echipa Avocatoo

hiring

De ce să faci parte din super comunitatea Avocatoo?

Dacă ești student, ai și mai multe beneficii:

De ce să scrii în cadrul universului #PeLegale?

Avem ISSN (ISSN-L): 2558-9954, iar asta înseamnă că articolele tale publicate pe avocatoo.ro vor putea fi citate în orice lucrare de specialitate, inclusiv academică.

De ce nu să nu împuști doi iepuri o singură dată? Cercetezi, scrii, te faci auzit și ai lucrările citate.

Nu vrei să scrii, dar parcă ai face totuși ceva?

Nu e problemă: dacă te pricepi pe partea de online, de la design, la editare video, podcast sau orice altă idee îți trece prin minte, dă-ne de veste și sigur găsim o modalitate de a colabora.

Îți place cu social media, influenceri, postări, TikTok și toate chestiile noi care apar? Ai sanșa să te exprimi cu maximă libertate și să pui la portofoliu proiectul.

E musai să fii de la drept sau să fi terminat dreptul?

Nu, poți fi din orice domeniu – doar să poți să explici niște noțiuni clar, pe înțelesul tuturor. Dacă îți place psihologia, business-ul, IT-ul, tehnologia, social media, cărțile, teatrul, operele frumoase sau chiar anecdotele, sigur e un loc și pentru tine. 

Suntem aici să te ajutăm să devii cea mai bună versiune a ta.

Învață drept, scrie drept, aplică drept. Pe înțelesul tuturor.

Urmărește-ne și pe social
media

Abonează-te la Newsletter

Primești cele mai digerabile doze pe legale în fiecare săptămână, direct în Inbox

newsletter freelancer pe legale

Ofertă specială de lansare!

Am lansat!

Freelancer pe Legale

Devino propriul tău șef și fă câți bani vrei, de unde vrei, fără să-ți fie teamă că te vei întoarce în corporație.